Aşezată între blândele coline ale Bucovinei, la 12 km spre miazănoapte faţă de fosta reşedinţă a lui Ştefan cel Mare şi Sfânt şi a mitropoliţilor Moldovei, mănăstirea Dragomirna se înalţă ca un arbore în timp, între ziduri de cetate. Zidită parcă pentru a înfrunta înălţimile, în cautare de mai multă lumină în apropierea codrilor, umbrită de o perdea de brazi şi oglindită maiestuos în apa lacului din apropiere, acest lăcaş de închinare, prin vechimea sa, prin originalitatea stilului, prin eleganţa şi soliditatea formei, prin pitoresc, trezeşte admiraţia fiecărui vizitator, astfel că în faţa ei evlaviosul închinător este tot atât de impresionat ca şi istoricul şi omul de artă.
Dincolo de frumuseţea peisajului, de neobişnuitul locului, ceea ce produce o impresie de neuitat, este eleganţa ciudată a monumentului, cu rigori geometrice de mare rafinament, cu o siluetă unică prin proporţiile şi unitatea volumului, dintre toate celelalte monumente moldoveneşti medievale.
Probabil tocmai această unicitate a monumentului a atras încă de timpuriu atenţia specialiştilor, care după epocă şi împrejurări au enunţat judecăţi de valoare diferite, dar marcând întotdeauna profunda lui originalitate. Nicolae Iorga vorbea despre frumuseţea fără pereche a Dragomirnei, despre măreţia ei şi despre impresia totală pe care o face asupra privitorilor. Ansamblul de la Dragomirna, construit la graniţa dintre două veacuri, se situează la două etape ale stilului moldovenesc. Complexul de artă medievală mănăstirea Dragomirna, este compus din biserica mică sau a schitului, biserica mare, zidurile de apărare, vechea clădire a egumeniei, cele cinci turnuri, chiliile şi paraclisul.
